Unul dintre motivele de bucurie ale acestul timp petrecut la Grenoble este faptul ca a reusit sa adun curajul de a incerca escalda.
A fost mai usor decat la Bucuresti, pentru ca aici l-am ales ca sport in cadrul scolii. Si imi place cum este organizat si aspectul sporturilor aici. Exista o scoala speciala de escalada – ca sialte scoli de sport- in cadrul campusului, cu profesori specializati. In cadrul acestor scoli putem noi sa ne alegem sa practicam unul sau mai multe sporturi, notate sau doar in regim de loisir.
Si asa am reusit eu sa am apropii de acest vis al meu. Am invatat o multime de lucruri despre catarare, despre oameni si despre Dumnezeu pe peretele de escalda. Am invatat ca desi increderea mi-o puneam cel mai mult in maini, ele sunt utile doar pentru a asigura echilibrul cateodata. In schimb picioarele sunt esentiale pentru ca ele sunt cele care trebuie sa avanseze primele. A fost greu pana ce mi-am schimbat perpectiva in acest sens.
Apoi faptul ca escalada este un sport care se face in doi – in timp ce unul urca celalat il asigura – m-am invatat multe despre relatii si despre relatia cu Dumnezeu. Este mult mai relaxant sa ai incredere in celalat ca isi indeplineste bine rolul pentru care si-a asumat raspunderea si tu sa inaintezi linistit, stiind ca nu esti singur. Si mi-am dat seama ca in escalada vietii mele, singurul cu care vreau sa fac echipa, singurul care vreau sa ma asigure este Domnul. Si asa cum am invatat ca nu e ceva rau sa cazi – daca esti bine asigurat – stiu ca si atunci cand in viata se intampla ca peretele sa devina imposibil de urcat, Domnul inca ma asigura si daca o sa imi dau drumul nu va fi decat pentru ca a cauta un nou echilibru. Asa a spus Manu, profesorul meu de escalada, ca dezechilibrul este bun cateodata pentru ca te ajuta sa gasesti un echilibru mai bun decat cel dinainte. Si cred ca a avut dreptate nu numai in ce priveste catararea.
Si acum cand ultimul curs se apropie am hotarat ca saptaana viitoare sa nu fie ultima mea mea intalnire cu prizele de pe perete. Ci sa fie doar introducerea unei povesti captivante…
V-am scris mai jos despre concertul nostru pe 5 aprilie. Acum pot sa va arat si o inregistrare a piesei noastre de rezistenta. Calitatea inregistrarii nu este excelenta dar macar transmite ideea generala.
Joia trecuta am hoinarit prin Lyon cu Emma. Ne-am plimbat prin vechiul Lyon, am urcat la Fourviere, am facut multe poze si un mini-picic la ruinele romane si apoi, ca se ne odihnim am dat o fuga prin magazine.
A fost o zi excelenta mai ales datorita Emmei care e un ghid grozav.
Ne-am bucurat mult ieri ca nu ne-am lasat pacaliti de norii care se stransesera dimineata si ca am iesit totusi din casa. Nu aveam un obiectiv anume, poate doar sa urcam pe Bastille si sa facem un picnic acolo.
In cele din urma a fost o iesire foarte reusita. Dupa ce am gasit un loc perfect de picnic (si de poze ) am decis sa urcam si la Memorial. Odata ajunsi acolo nu am vrut sa ne intoarcem pe acealasi drum asa ca am luat-o pe o poteca prin padure si am coborat in St Martin le Vinoux, un satuc lipit Grenoble, dar in acelasi timp atat de departe. Case dragute, magari si o liniste incredibila. Am apreciat-o cu adevarat cand am ajuns in Grenoble si zgomotul orasului m-a izbit puternic. Mai ales ca am trecut pe langa Fête Forraine.
Desi la intoarcere eram franta – intoarcerea mai mult pe asfalt nu a impresionat in mod placut genunchii mei- nu as fi schimbat pentru nimic ziua de ieri.
A fost cu adevarat grozav asta-seara. Am cantant cu tot sufletul pentru Domnul si pentru a transmite celor ce ne ascultau toata bucuria si dragostea pe care o purtam cu noi de cand mergem alaturi de Domnul.
Am fost atat de bucuroasa ca atat sase din colegii pe care i-am invitat cat si Mathieu, fostul meu vecin au venit bucurosi. A fost grozava motivatia de a le vorbi prin intermediul cantecelor.
In final, a am cantat mult mai bine decat imi imaginam, si il laudam toti pe Domnul pentru ca ne-a daruit vocile si dorinta de a le folosi astfel. Sunt cu adevarat incantata si recunoscatoare pentru toate minunile care se intampla in viata mea.
Miercuri am avut ultima repetitie inainte de concertul de maine. Suntem foarte bucurosi si de abia asteptam sa impartasim cu toti cei ce vor fi acolo mesajul minunat pe care l-am descoperit in piesele pe care le cantam de o luna si jumatate.
Pentru mine a fost o experienta cu totul deosebita sa imi inving prejudecatile si sa cant cu toata inima o muzica diferita de cea cu care eram obisnuita. Dar ceea ce mi-a placut cel mai mult este ca Daniel, cel care ne-a condus in repetitii a pus foarte mult accentul pe faptul ca odata ce am ajuns la un nivel muzical bun este important sa transmitem cu adevarat in exterior mesajul imnurilor prin relatia pe care o stabilim cu cei care ne asculta. In cele din urma primul public este Sus si scopul nostru este sa transmitem dragostea Lui asa cum am simtit-o in viata noastra.
) am decis sa urcam si la Memorial. Odata ajunsi acolo nu am vrut sa ne intoarcem pe acealasi drum asa ca am luat-o pe o poteca prin padure si am coborat in St Martin le Vinoux, un satuc lipit Grenoble, dar in acelasi timp atat de departe. Case dragute, magari si o liniste incredibila. Am apreciat-o cu adevarat cand am ajuns in Grenoble si zgomotul orasului m-a izbit puternic. Mai ales ca am trecut pe langa Fête Forraine.
